Dorința mea s-a îndeplinit!

Publicat pe 09/04/2024
Femeia Fertilă

1

Singura certitudine a vietii este schimbarea. 

În orice situație, mai ales prin natura schimbătoare a ultimilor ani, am învățat că orice experiență care vine la noi - într-un fel sau altul - este făcută pentru noi. Că este preferată sau nu. 

Ce mi-a adus multă pace în timpuri nesigure a fost să mă încred că drumul pe care viața mă duce este perfect și să curg cu el,  să nu mă împotrivesc cursului. Este ceva aici pentru mine, pentru evoluția mea, pentru ca serciviul meu către ceilalți să fie complet. 

Deși n-aș fi putut ghici în nici un fel acum un an că o să ajung să lucrez într-un cabinet de osteopatie specializat pe probleme ortopedice, cu peste 1200 de pacienți pe lună ( unde majoritatea pacientilor sunt femei),  iată-mă-s,  luând-o încă o dată de la 0, cu cartea de anatomie pe brațe, învățând ceva nou și reimprospatandu-mi cunoștințele despre cum functioneaza corpul uman.  

Deși încă mă întreb cum am ajuns aici si ce a văzut în mine cel care m-a angajat, un proponent al medicinii conventionale, care crede că medicina funcțională, suplimentele și homeopatia sunt o prostie (hahaha!), sunt deschisă să îmi aduc contribuția în acest mediu de succes și știu că serviciul meu este prețios. 

Bonus: dorința mea crescută din ultimul an ''de a atinge oameni'' s-a îndeplinit. Nu așa cum mi-am închipuit eu, dar hei, Universul spune mereu DA. 

DECLARA ce dorești. Apoi, observă cum viața te poartă! 
Totul este axact așa cum trebuie să fie.